Prefaţa

PREFAŢĂ[1]

Decenii la rând am fost intoxicaţi cu ideea că personalităţile nu au nici un rol în mersul istoriei, cu toate că importanţa lor este evidentă în politică, economie, armată, cultură şi ştiinţă. Cred că însemnătatea oamenilor de ştiinţă, atât pentru aportul la cunoaşterea lumii şi a fenomenelor ei, cât şi prin consecinţele practice ale cercetărilor lor, trebuie recunoscută. De altfel, fiecare ţară, în general, se laudă cu savanţii ei, ceea ce a generat şi bine cunoscutul “fenomen” Popov.

Noi, românii, (în special mass-media), suferim de regretabilul obicei de a proslăvi tot ceea ce este străin şi de a minimaliza ceea ce ne aparţine, de aceea, mulţi cercetători români de excepţie, chiar când sunt foarte preţuiţi de străini, ca Mihail Bălănescu, sunt puţin cunoscuţi la noi.

În acest context, orice biografie sau evocare a unui savant român este binevenită, căci aduce la cunoştinţa publicului oameni ce aparţin patrimoniului românesc şi care demonstrează capacităţile creatoare ale neamului nostru.

De aceea, consider binevenită această lucrare scrisă la persoana întâi de Nicolae Peneş, referitoare la Mihail Bălănescu, doctor inginer şi remarcabil cercetător în domeniul tehnologiei nucleare care, de curând, a primit, pentru meritele sale, una din cele mai prestigioase distincţii americane: Premiul Alvin Weinberg pe anul 2004, acordat de American Nuclear Society.

Întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Mihail Bălănescu (care este cu un an mai în vârstă decât mine), deşi a lucrat într-un domeniu al ştiinţei foarte departe de al meu. La un moment dat, pe vremea când era senator de Buzău, am colaborat cu dânsul în cadrul Partidului Naţional Liberal şi mai apoi în cel al Fundaţiei „Prof. Dr. C.Angelescu”. Astfel, am avut bucuria să fiu un timp alături de eroul acestei cărţi.

Provenit dintr-un vechi neam ardelenesc, din Tohan, de lângă Braşov, pripăşit prin ţinuturile Dealului Mare ale Buzăului, în comuna Tohani, celebră datorită idilei principelui Nicolae, dar mai ales a vinurilor sale, Mihail Bălănescu a avut o viaţă şi o carieră deosebite, care sunt redate cu un remarcabil talent literar, dar şi cu o mare onestitate în paginile acestei cărţi. A avut şi marea şansă să fie luat sub aripa lui Horia Hulubei, care i-a fost şi maestru, dar şi protector în unele momente grele ale vieţii. Graţie acestui mare savant, el a intrat în universul fascinant al fizicii atomice, în care a putut să-şi fructifice inteligenţa şi puterea de muncă, reuşind să învingă, parţial, datorită meritelor sale, marginalizarea politică la care a fost supus, ca noi toţi care proveneam dintr-o lume pe care “politicienii proletari” o duşmăneau visceral şi a căror membri erau consideraţi că au “bube în cap”, aşa cum este menţionat şi în această evocare fascinantă. Mihail Bălănescu, deşi în umbră datorită “originii sale”, a fost una din figurile importante de la Măgurele, unde a avut un rol atât în domeniul activităţii de cercetare, cât şi în cel managerial. Nerecunoştinţa, invidia şi lupta de clasă l-au azvârlit apoi la o mică întreprindere cu 25 de salariaţi la Gura Vadului, unde şi-a continuat cercetările sale asupra filtrelor de purificare a aerului, care aveau să-i aducă renumele mondial de care se bucură.

Datorită activităţii sale în domeniul ingineriei nucleare, alături de celelalte realizări, Mihail Bălănescu, în acest volum, aduce informaţii preţioase asupra politicii nucleare a lui Ceauşescu şi confirmă zvonurile cu privire la existenţa unui plan secret de producere a bombei atomice, a armelor chimice şi biologice şi a rachetelor cu rază medie de acţiune.

Din cauza curajului cu care, fiind la Oradea, a ajutat mişcarea de rezistenţă, Mihail Bălănescu a cunoscut şi cumplitele orori ale gulagului românesc, unde a avut nefericirea să-l întălnească pe Nicolski, monstrul incalificabil al sistemului carceral comunist de la noi. A cunoscut apoi şi suferinţele deportării în Deltă, în imperiul stufului ucigaş de la Periprava.

În această carte se găsesc însă şi interesante descrieri ale vieţii de la Tohani, Mizil şi Buzău şi o remarcabilă redare a unei excursii prin Bucureştiul anilor ’30. De asemenea, sunt pagini de o mare sensibilitate ca cele legate de “plecarea” soţiei sale după o lungă şi dureroasă boală şi după o viaţă comună de 60 de ani, care dezvăluie unele trăsături de personalitate nebănuite.

Este nu numai o biografie, ci şi o reuşită exegeză a unor vremuri, lucrare ce trebuie (cum recomandă şi autorul) citită şi nu răsfoită.

Prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici

Membru de onoare al Academiei Române

[1] „Mărturiile unui luptător”, Editura Alpha – Buzău, 2005.